Servicii
DREPTUL COMERCIAL
SCA Băiculescu & Asociații are un departament special pentru Start Up care se ocupă cu consilierea clientului începand cu alegerea domeniului de activitate, care să corespundă cel mai bine viitoarei societăți comerciale. În acest sens, fie ca vorbim de înființarea unui S.R.L.-D., S.R.L. sau S.A., întotdeauna vom găsi soluția ideală atât din punct de vedere organizatoric cât și fiscal. Dacă se impune avem și posibilitatea stabilirii temporar a sediului pentru societăți comerciale la sediul profesional al avocatului și înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului . După obținerea tuturor autorizațiilor și avizelor de funcționare putem asigura servicii de consultantă juridică sub diferite forme : abonament lunar sau la nevoie, în funcție de provocările ce apar. În ceea ce privește domeniul insolvenței și al reorganizării activității unei societăți comerciale, SCA Băiculescu & Asociații colaborează cu cele mai profesioniste societăți de administratori judiciari, în ceea ce privește evitarea atragerii răspunderii penale și materiale a administratorului sau a asociaților. In ceea ce privește ONG urile, SCA Băiculescu & Asociații a înfiintat și prestat ulterior servicii pro bono pentru acele Asociații și Fundații care au desfașurat activități în domeniul sănătății sau protecției drepturilor animalelor domestice.Înființare firme - pachet Start up : cu stabilire sediu temporar la sediul profesional al avocatului. Insolvențe si reorganizări de activitate al unei societăți comerciale. Consultanta juridica pentru societati comerciale tip abonament lunar. Daune morale și materiale cu ocazia unui accident auto, de munca, la locuri de joacă din mall-uri, inundații, incendii. Servicii de consultanță juridică la negocierea, încheierea unui contract comercial. Contestație la executare, clauze abuzive, executari silite abuzive. Contestații împotriva deciziilor de impunere ANAF. Recuperari creante, imprumuturi. Clauze abuzive. Dare in plata.
Dreptul Civil
SCA Băiculescu & Asociații se ocupă cu asistarea și reprezentarea Clientului atunci când apar prejudicii cu ocazia unui accident auto, de muncă, la locuri de joacă din mall-uri, inundații, incendii etc. De asemenea în cazuri de prejudicii morale ne putem ocupa cu obținerea de despăgubiri bănești proportional cu suferinta cauzată. In ceea ce privește dosarele pe Legea nr.18/1991, Legea nr.10/2001, Legea nr.1/2000, Legea nr.112/1995, precum și acțiunile în despăgubiri pe Legea nr.165/2013 înregistrate la ANRP - Comisia Centrala pentru stabilirea Despăgubirilor acestea au fost gestionate cu maximă seriozitate și atentie iar clienții multumiți de rezultat. SCA Băiculescu & Asociațiiasigură asistentă și reprezentare în fata tuturor institutilor publice sau private cu ocazia procedurii prealabile prevazute de legislatia muncii cu ocazia concedierii. În această fază ajutăm clienții să pregătească Întampinarea și celelalte acte ce vor alcatui strategia de apărare. Ulterior putem asigura apărarea într-un eventual litigiu în fata instanțelor de judecată specializate.Prejudicii cu ocazia unui accident auto, de muncă, la locuri de joaca din mall-uri, inundații, incendii etc., prejudicii materiale și morale pentru obținerea de despagubiri banești proportional cu suferință cauzată. Despăgubiri ANRP, Legea nr.10/2001; Legea 18/1991, Legi expropriere. Plângere impotriva proceselor verbale de contravenție. Uzucapiuni, dobandire acte proprietate terenuri si constructii.
DREPTUL FAMILIEI
Departamentul special format în cadrul SCA Băiculescu & Asociații se ocupă cu concilierea cuplurilor în vederea obținerii unui divort amiabil prin intermediului notarului public sau pe cale judecătorească. În ceea ce privește divorțul în instanță acesta poate imbraca forma unui divorț din culpă comună sau culpă exclusivă. Culpa exclusivă poate fi pronunțată de către instanța judecătorească pentru motive temeinice ce trebuie probate cu martori, înscrisuri, interogatoriu și se întinde pe o durată de timp nedeterminată, costurile fiind direct proportionale. SCA Băiculescu & Asociații va apară interesele legitime și asigură asistentă juridică și reprezentare în vederea obținerii unei custodii comune cu domiciliul minorului la dvs. De asemenea este necesară concilierea și în cazul stabilirii domiciliului minorului atunci când unul sau ambii parinți au domicililul in afara țarii. Având în vedere că de obicei odata cu pronunțarea divortului este necesar și soluționarea partajului, SCA Băiculescu & Asociații asigură servicii de mediere și ajută la încheierea unui partaj amiabil fără costuri ridicate.Asistență juridică divort pe cale amiabila fără costuri nejustificate. Asistență juridică divort pe calea judecătoreasca. Custodie minor. Stabilirii domiciliul minorului atunci când unul sau ambii părinți au domiciliul în afara tării. Partaj bunuri comun.
DREPT PENAL
În ceea ce privește latura penală a litigiilor cu specific penal, SCA Băiculescu & Asociații asigură reprezentare și asistentă juridică în cazul dosarelor cu alcolemie peste limită legală, vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, asigurând victima de obținerea unor despăgubiri morale și cumulativ acoperirea tuturor prejudicilor materiale provocate de accident. Totodată asigurăm apărarea în dosarele ce privesc plăngeri contravenționale din sfera legislației auto, fiscale, legislației muncii, etc.Servicii de asistență si reprezentare juridică în fața Organelor de Cercetare Penală, DNA, DIICOT, și în fata oricărei instanțe